Skip to main content

PROPUNERE. CNA vrea retragerea licenţelor televiziunilor care îşi schimbă acţionarii fără acordul instituţiei

Televiziunile care îşi modifică acţionari fără acord de la CNA, aşa cum spune legislaţia în prezent, ar putea rămâne fără licenţă. 

Publicitate

Forul audiovizual a trimis Senatului o propunere de modificare a Legii Audiovizualului astfel încât să poată retrage licenţele televiziunilor care îşi schimbă proprietarii fără acord.

Menţionăm că CNA nu poate modifica Legea Audiovizualului ci doar Parlamentul. În prezent, Senatul lucrează la republicarea Legii Audiovizualului şi a cerut un aviz (care este consultativ) din partea forului audiovizual. În acest context, CNA a propus şi adăugarea unui articol care să îi permită retragerea licenţei unei televiziuni atunci când se schimbă acţionarul (cu o cotă mai mare de 20%) şi refuză apoi să revină la starea iniţială. 

Propunerea vine după ce în ultimul an CNA s-a confruntat cu mai multe situaţii în care o serie de televiziuni şi-au schimbat acţionarii ii fără a avea acord. Televiziunile au sfidat în mod constant CNA şi au refuzat să revină la forma iniţială a acţionariatului chiar dacă acestea au fost amendate în repetate rânduri. 

Chiar în ultimele luni trei posturi de televiziune au ajuns să fie amendate pentru astfel de modificări, iar CNA intenţionează să le amendeze în continuare până ce vor reveni la starea iniţială. 

Este vorba despre posturile Global News şi Melos TV, care în luna noiembrie au fost amendate cu 20.000 de lei, respectiv 30.000 de lei pentru că nu au cerut acordul CNA atunci când şi-au modificat acţionariatul. 

Cele două posturi au ajuns să fie controlate de controversatul Remus Rădoi, zis Codiţă. Rădoi a devenit cunoscut la nivel naţional după ce Libertatea a dezvăluit în plin scandal al crimelor de la Caracal, că poliţiştii din Olt au apelat la el pentru a o găsi pe Alexandra Măceşanu.

Şi televiziunea Profi24, fondată la nivel local de jurnalistul Iulian Uţă, şi devenită  televiziune naţională (cu acordul CNA), a fost amendată cu 10.000 de lei după ce şi-a schimbata acţionarii. Televiziunea a fost preluată în totalitate de Mădălin Lisaru, preşedinte al Partidului Patrioţilor, organizaţia din Italia. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sabina Sabina
    Sezonul fenomen intră în linie dreaptă spre show-urile live și marea finală din acest an!

    Curajoșii care au vrut să strălucească în fața celor de acasă s-au pregătit cum au știut mai bine, au muncit pentru momentele lor și au venit în fața juraților pentru a obține DA-urile la care au visat dintotdeauna! În doar câteva ore, de la 20:30, e rândul celor din urmă să urce pe cea mai importantă scenă a țării, la Românii au talent, odată cu ultimele audiții și să profite de ultima șansă pentru consacrare.

    Chiar dacă sfârșitul acestei etape este aproape, misiunea juraților rămâne esențială! Andi, Andra, Dragoș și Bobo sunt la fel de încântați să vadă prestații de neratat, iar Pavel și Smiley sunt în culise, cu ultimele doze de energie necesare pentru acest moment. Cine va reuși să convingă și să meargă mai departe? Aflăm în curând!

    Seara se va încheia cu verdictul final, cel în urma căruia se vor alege artiștii care vor intra în semifinalele Românii au talent, din sezonul 14! Un proces transparent, clar pentru toți cei de acasă, îi va reuni pe jurați și prezentatori la o singură masă, în fața unui ecran care le va împrospăta memoria și le va da ocazia să-i susțină pe cei în care cred cu adevărat și pe care-i văd capabili să facă show și pe mai departe.

    Lista celor 24 de semifinaliști va fi completată dintre cei 150 de artiști care au primit 3 sau 4 de DA. Unii s-au calificat direct cu golden buzz, ceilalți vor fi reexaminați acum, la rece.

    ”Probabil că e sezonul în care au trecut cei mai mulți. Este o etapă extrem de neplăcută, e dureros”, va admite Andi Moisescu, înainte de a începe selecția, alături de colegii lui. El va fi completat și de Smiley, care va atrage atenția asupra discuției încărcate de emoție pe care o vor avea: ”va fi foarte complicat. Trebuie să departajați între numere care v-au plăcut”.

    Să înceaplă aplauzele! De la ora 20:30, începe cea de-a paisprezecea ediție a sezonului #14fenomen. Nu ratați Românii au talent, ultima șansă în preselecții! Emisia poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
    Sursă: https://www.protv.ro/emisiuni/romanii-au-talent/articol/99979-romanii-au-talent-10-mai-ce-se-intampla-in-ultima-seara-de-auditii-cati-concurenti-vor-merge-in-semifinala

    ”Brigada Nimic este un roller coaster amuzant din care scapă cine poate!” Comedia păzește România, în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30!
    Sursă: https://www.protv.ro/emisiuni/brigada-nimic/articol/99937-brigada-nimic-este-un-roller-coaster-amuzant-din-care-scapa-cine-poate-comedia-pazeste-romania-in-fiecare-luni-marti-si-miercuri-de-la-ora-20-30

    MALUMA, superstarul columbian de reggaeton și latino-pop, ale cărui hituri de top și colaborări cu artiști precum Shakira, Jennifer Lopez, The Weeknd, J Balvin, Ricky Martin și Madonna l-au propulsat către faima internațională, urcă pentru prima dată pe scena festivalului Neversea. Cunoscut pentru vocea sa caliente și prezența sa pe scenă, Maluma a primit multiple nominalizări și premii Latin Grammy. Albumele sale, precum „F.A.M.E.” și „11:11”, s-au bucurat de un succes internațional, în timp ce turneele sale mondiale sunt sold-out. Fanii lui Maluma se pot bucura de cele mai tari hituri ale artistului la scena principală a festivalului.

    Nick Carter de la Backstreet Boys vine în premieră în România și va urca pe scena Neversea pentru un show memorabil. Și-a început cariera la vârsta de doar 12 ani și a devenit rapid un superstar pop internațional, fiind cel mai tânăr membru al trupei iconice, Backstreet Boys. Hituri precum “Everybody”, “As Long As You Love Me”, “I Want It That Way”, “Shape Of my Heart”, ‘Larger Than Life” au făcut înconjurul lumii și l-au transformat într-unul dintre cei mai relevanți artiști.

    Călătoria sa în industria divertismentului, care durează de 30 de ani, s-a extins mult dincolo de arenele sold-out și include o gamă diversă de proiecte în televiziune, film și filantropie.

    Bebe Rexha este una dintre cele mai mai apreciate voci din industria muzicală. Colaborarea cu David Guetta pentru super hitul ,,I’m Good (Blue)” i-a adus o nominalizare Grammy și un trofeu la MTV EMA la categoria ,,Best Collaboration”. Bebe a fost recunoscută pentru contribuția adusă uneia dintre cele mai cunoscute piese ale lui Eminem “The Monster”. După această perioadă au apărut și colaborările de succes cu Nicki Minaj, Afrojack, cu G-Eazy pentru “Me, Myself and I” sau cu Martin Garrix , “In The Name of Love”.
    Sursă: https://www.protv.ro/articol/99932-surpriza-uriasa-pentru-fani-maluma-si-nick-carter-de-la-backstreet-boys-vin-la-neversea-2024-cine-completeaza-line-up-ul-festivalului-de-la-malul-marii

    Azi e ziua Europei
  • Sabina Sabina
    Azi e ziua Europei
  • Sabina Sabina
    Ediția a fost lider de audiență, în intervalul orar 21:30 – 24:22. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 4.8 puncte de rating și 17.9% cotă de piață. De-a lungul difuzării, aproape 1 milion de români au fost atenți la jocul de imunitate și au trăit cu sufletul la gură toate cele întâmplate.
    Sursă: https://www.protv.ro/emisiuni/survivor-romania/articol/99927-survivor-all-stars-2024-9-mai-un-concurent-va-pleca-acasa-si-nimic-nu-va-mai-fi-la-fel-imi-pare-ca-suntem-in-postura-asta-am-dat-tot-ce-am-putut-asta-e-rezultatul

Trimite un comentariu

sus